SocialNewsToday

EXCLUSIV! Imagini de la inmormantarea din familia Anamariei Prodan! Cum a venit Andreea Tonciu in urma cu putin timp

Zi neagră în familia lui Laurențiu Reghecampf. Celebrul antrenor de fotbal își înmormântează astăzi tatăl. Cu mai puțin de o oră înainte de a începe slujba de înmormântare, la catredrala unde a fost depus coșciugul în care se află trupul lui Hary Reghecampf este o atmosferă apăsătoare.

La căpătâiul său sunt fiul, Anamaria Prodan și Rebecca, dar și numeroși membrii ai familiei și prieteni, care îl vor conduce astăzi pe ultimul drum.

UPDATE 11:20 – Printre cei care au venit să-l conducă pe ultimul drum pe tatăl celebrului antrenor se numără Silviu Prigoană. Afaceristul a sosit împreună cu tatăl său și au adus o coroană cu flori.

Alături de Anamaria Prodan și Laurențiu Reghecampf sunt și vedetele. Printre acestea se numără Andreea Tonciu și soțul ei, Daniel Niculescu, care sunt finii celor doi soți.

Iar George Becali și-a trimis omul de încredere ca să prezinte familiei condoleanțele. Teia Sponte a ajuns la Catedrala Eroilor Inaltarea Domnului din Târgoviște, escortat de politie.

Ceremonia de înmormântare va începe în jurul orei 12 și va avea loc la Catedrala Eroilor Înălțarea Domnului din Târgoviște. După slujbă, cortegiul funerar se va îndrepta către Cimitirul Central din Târgoviște, unde tatăl lui Laurențiu Reghecampf își va dormi somnul de veci.

După ce va fi îngropat, rudele și apropiații vor merge la parastas, care va avea loc într-un restaurant din oraș.

Într-un mesaj făcut public, Anamaria Prodan a transmis presei că nu se vor da interviuri astăzi.

Harry Reghecampf s-a stins din viață duminică, 25 martie, după ce a suferit un stop cardio-respirator, după ce sâmbătă a fost dus de urgeță la spital. Tatăl cunoscutului antrenor era în vizorul medicilor, după ce a fost diagnosticat cu o maladie care necesită multă atenție din partea bolnavilor.

Știre în curs de actualizare…

Celebra actriţă Aimée Iacobescu, apreciată mai ales pentru rolul Domniţei Ralu din seria „Haiducii“, a murit la vârsta de 71 de ani. Artista ar fi suferit de cancer.

A absolvit Secţia de Actorie a Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică „Ion Luca Caragiale“ din Bucureşti (IATC) în 1968.

Fiică a unui farmacist, colonel de armată, a intrat la Actorie deja din primul „foc“, împreună cu fratele ei geamăn, Dorel Iacobescu, deşi locurile erau extrem de puţine, mai ales pentru fete.

Aimée Iacobescu a jucat pe scena Teatrului Naţional vreme de 40 de ani, din 1968 până în 2008. Aimée Iacobescu a fost protejata scriitorului Eugen Barbu, a filmat cu regizorul Dinu Cocea şi a devenit apoi preferata inginerului-regizor Sergiu Nicolaescu. A rămas în amintirea publicului cu rolul Domniţei Ralu.

Aimee Iacobescu a murit. Actrița s-a luptat cu cancerul în ultimii ani și a murit la vârsta de 71 de ani. Era una dintre marile doamne ale teatrului românesc. A jucat zeci de roluri în piese și filme, dar Aimee Iacobescu va rămâne în inimile iubitorilor de film cu rolul Domniței Ralu, din seria filmelor cu haiduci.

Aimée Iacobescu mărturisea într-un interviu din Jurnalul Național că s-a născut de fapt în noaptea de 23 iunie, lucru cunoscut doar de familie și apropiați. Artista și fratele său geamăn, Dorel, s-au născut în noaptea de Sânziene, în 1946, în localitatea Unguriu, județul Buzău, dar în acte a fost declarată data nașterii 1 iulie.

Mama actriței era absolventă a facultății de desen și scenografie, iar tatăl era medic militar. ”Tata îi scria mamei scrisori de dragoste care începeau cu ”ma bien aimée”. Numele meu de acolo provine. Tot ce am mai frumos în mine s-a născut acolo, în locurile acelea unde am copilărit. În vatra satului era o livadă și în fiecare an, primăvara, îmi propuneam împreună cu fratele meu să așteptăm momentul în care vor înflori pomii. Dar adormeam, iar livada înflorea de fiecare dată noaptea”, mărturisea actrița într-un interviu.

Debutul în teatru a avut loc la vârsta de 16 ani, când a jucat în spectacolele ”Alizuna” de Tina Ionescu Demetrian și ”Adam și Eva” de Aurel Baranga. În acea perioadă, a liceului, a avut loc întâlnirea providențială cu regizorul Sică Alexandrescu, care o remarcase la un festival școlar de recitări, unde a fost premiată. În anul 1963 el i-a dat primul rol pe scena Naționalului, în piesa ”Adam și Eva”.

”Tata nu a fost de acord să mă fac actriță. Îmi spunea că voi muri de foame cu meseria asta”, spunea artista în interviu.

Și totuși, ambii frați au dat examen la actorie și au fost admiși. ”Dorel intrase inițial la Politehnică, dar regizorul Alexandru Finți l-a convins să se prezinte la examen la teatru. Nu i-a spus tatei din prima că a reușit, dar când a aflat, i-a promis că după ce termină facultatea o să urmeze alta, care să-i aducă o meserie mai bine plătită”, își amintea actrița Aimee Iacobescu.

Au terminat amândoi șefi de promoție, în 1968, la clase diferite — ea la clasa prof. Beate Fredanov, asistent Octavian Cotescu, el la clasa prof. Costache Antoniu. Fratele geamăn a jucat în câteva piese, apoi a terminat a doua facultate, de limbi străine. În 1981 a plecat cu o bursă dată de statul portughez la Lisabona. S-a căsătorit cu Roxana Eminescu, descendentă a poetului național. Din nefericire, copilul lor s-a născut cu probleme de sănătate și au plecat în Franța pentru a-l putea trata. S-au stabilit acolo.

 

Redactia SocialNews

Add comment